Iarna blanda bucura multi soferi – gata cu operatii laborioase de curatare a ghetii, indepartare zapezii cu lopata, mentinerea curata a strazilor sau efortul matinal la pornirea autovehiculului. Expertul in autovehicule Torsten Hesse de la TÜV Thüringen sfatuieste soferii sa fie permanent pregatiti privind o schimbare a vremii.

Si in cazul temperaturilor partial blande toate sistemele autovehiculelor trebuie sa functioneze ireprosabil. Pe langa franele eficiente, presiunea corecta in anvelope si instalatia electrica de iluminat trebuie sa fie permanent in conditii optime. „Multi conducatori auto isi curata ocazional farurile, eventul doar la alimentarea masinii. Acest lucru nu este insa suficient in multe cazuri“, avertizeaza Torsten Hesse de la TÜV Thüringen.

„Iarna predomina zilele in care strazile sunt umede. Umiditatea stradala si antiderapantele imprastiate pe strazi favorizeaza murdarirea farurilor si a parbrizelor. Hesse arata ca „acest lucru devine relevant din punct de vedere al sigurantei atunci cand aceasta diminueaza vizibilitatea“.

Conducatorul autovehiculului nu mai poate fi observat la timp de catre ceilalti soferi, atunci cand instalatia de iluminat „fata-spate“ este atat de murdara incat intensitatea de iluminare a farurilor este redusa, dar nici soferul nu poate observa la timp ceilalti participanti la trafic. Este necesara apelarea la ustensilele de curatare sau oprirea la cea mai apropiata unitate de spalare. „Crusta de murdarie formata pe faruri poate reduce la jumatate intensitatea instalatiei de iluminare. In cazul intunericului si cetii, este foarte important ca luneta si farurile sa fie curate“, spune Hesse.

Fata de acestea Hesse recomanda in mod special verificarea periodica a gradului de umplere a instalatiei de spalare a parbrizului. „Este obligatoriu pe timp de iarna sa existe in rezervor suficient lichid de parbriz cu protectie corespunzatoare impotriva gerului pentru asigurarea unei vizibilitati bune; “Pe vreme de iarna, din experienta noastra, consumul de lichid de parbriz creste.” Torsten Hesse sfatuieste ca in portbagaj sa existe rezerva de lichid pentru spalarea parbrizului. In afara de aceasta, conform prescriptiilor, trebuie pastrate curate placutele de inmatriculare ale autovehiculului, astfel ca acesta sa poata fi identificat cu usurinta.